La mulți ani, Ioane! La Mulți ani, Ioana! Tradiții speciale de Sfântul Ion

7 ianuarie 2019 Nu are comentarii

Descriere

Sfântul Ion, mare sărbătoare la români, prilej de veselie și chefuială

 

Unii serbează ziua de Sfânt Ion pentru că Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc şi animalele de fiarele sălbatice.

În ziua de Sfântul Ion există obiceiul „Iordănitul femeilor”,  care este, de fapt, o petrecere a nevestelor. Femeile se adună la o gazdă, la o prietenă apropiată, unde aduc, fiecare, mâncare şi băutură, apoi petrec până dimineaţa, spunând că se „iordănesc”.

Tot de Sfântul Ion, mai mulţi tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ion, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineaţa zilei la Biserică şi, după terminarea slujbei, stropesc fiecare om care iese, apoi îi fac tot felul de urări. Oamenii „iordăniţi” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.

Tradiţia ne spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriţi de boli în decursul anului.

Se spune, conform tradiţiei populare, că de Sfântul Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul şi începe să se facă mai cald.

Dar, cel mai important, de Sfântul Ion, toată lumea trebuie să se veselească și să chefuiască.

Bravos, Naţiune!