8 avantaje, când ai ales un primar mort. Fie-i Mandatul ușor!

29 septembrie 2020 Nu are comentarii

Descriere

Primarul a murit, trăiască primarul!

Cateva avantaje, când ești condus de un primar orizontal:

1. Nu mai vor exista pomeni electorale, din 4 în 4 ani. Vor fi doar pomenile pe bune.

2. Nu este un primar vertical, dar este un primar orizontal, poziție din care nu mai poate fura din banii comunității.

3. Nu mai poate primi ordine de sus!

4. Un primar cu capul în nori nu mai este expus la corupție. El se gândește la cu totul și cu totul altceva și are alte treburi.

5. Are ochii închiși la orice tentație.

6 Nu mai are ce face cu banii, deci nu mai fură.

7. Nu minte și nu mai promite.

8. Cheltuieli mai mici pentru primărie.

S-a întâmplat la Deveselu, România. Primarul în funcție a murit înainte de alegerile locale din 27 septembrie, 2020, dar oamenii l-au ales și în aceste condiții. Oamenii s-au dus la cimitir să sărbătorească momentul victoriei, după închiderea urnelor.

Probabil suntem singura țară din lume unde morții nu numai că votează, dar mai nou, câștigă și alegerile.

Povestea realegerii primarului decedat, de la Deveselu, a reușit să străbată și în marile publicații internaționale. Iată câteva titluri:

„Sătenii români au ales un primar mort la o diferenţă mare” a fost titlul pe care cititorii Reuters l-au putut vedea.

„Povestea zilei ne vine din micul sat Deveselu, din România: primarul Ion Aliman a fost reales triumfător, la două săptămâni după … moartea să din cauza coronavirus”, a scris Le Parisien.

„Primarul reales triumfător după moartea sa”, a scris cotidianul elveţian „24 heures”.

CNN a relatat evenimentul bizar petrecut la mormântul „fostului actual primar”: „Un videoclip difuzat pe reţelele de socializare a arătat zeci de săteni care vizitează mormântul lui Ion Aliman, să aprindă lumânări după încheierea votului”.

Situaţia a stârnit reacţii amuzante și pe reţelele sociale:

„Probabil că nu doresc să supere un vampir”, a comentat votul oamenilor din Deveselu un utilizator pe Reddit.

„Aş alege o persoană decedată după Trump, deci înţeleg cum este posibil”, a scris un utilizator pe Twitter.

„Nu aş vrea să fiu unul dintre adversarii săi… să mă plimb spunând că am pierdut o cursă în faţa unui mort”, a glumit un utilizator pe Facebook.